Home > History > Riscuri, oportunități și aventuri în Borneo

Riscuri, oportunități și aventuri în Borneo

iunie 20, 2017

Recent, colegii mei și cu mine am călătorit în Sarawak, Malaezia, pe insula Borneo. Împărțită cu Indonezia și Brunei, Borneo este o insulă uriașă care cuprinde mai mult de 740.000 de kilometri pătrați. La fel ca și restul insulei Borneo, statul Sarawak are o cantitate incredibilă de resurse lemnoase și minerale naturale, precum și pădurile tropicale care conțin o mare varietate de animale sălbatice, inclusiv urangutanii de Borneo și multe alte de specii de floră și faună. De asemenea, populația statului Sarawak este destul de diversă, cu mai mult de 20 de grupuri etnice reprezentate.

Sarawak este unic în așa fel încât Constituția Malaeziei are articole care protejează statutul semi-independent al Sarawak; guvernului local i s-a acordat puterea să reglementeze  statul de resident și intrarea în teritoriu, angajarea în servicii publice etc. Unii observatori politici au declarant că alegerile generale se țin în Malaezia, Sarawak este deobicei statul balama care decide rezultatele.

Colegii mei și cu mine am ajuns în Bintulu, un orașel mic din nord-estul Kuching, capitala Sarawak. Este localizat în regiunea de coastă a coastei centrale a Sarawakului, care în ultimul timp a cunoscut o creștere accelerate în activități industrial. M-am hotărât să mă duc să înot înainte de cină, dar cineva m-a avertizat că un crocodile a fost zărit pe coastă în apropiere de hotelul unde eram cazat. Cum sunt mereu atent la recompensa riscului oricărei situații, m-am hotărât să nu mă duc să înot seara de vreme ce crocodilii sunt cunoscuți pentru vederea bună pe timp de noapte și nu am vrut să risc să devin o cină. Cu toate acestea, în dimineața următoare, am prospectat situația și m-am hotărât să mă duc la înnot, bucuros să nu văd niciun crocotil în apropiere.

Într-o vizită anterioară în Borneo, am mers pe traseul montan al celui mai mare munte de pe insulă, Muntele Kinabalu, localizat în celălalt stat al Malaeziei de pe insula, Sabah. A fost într-adevăr o experiență! Urcând înainte de zorii zilei – pe o ploaie torențială – grupul nostru s-a chinuit să urce pe pietrele și lianele alunecoase pentru a ajunge în vârf  (care este de peste 4.000 de metri deasupra nivelului marii) la timp pentru a vedea răsăritul. În acest caz, m-am bucurat că era întuneric în timp ce urcam, deoarece dacă eram capabil să văd pe lumină peretele de piatră pe care a trebuit să urcăm, nu aș fi urcat vreodată!

Borneo este cea de-a treia mare insuă din lume, iar pădurile sale ecuatoriale sunt habitatul pentru multe specii de plante și animale, care atrag turiștii de peste tot din lume. Borneo deține și resurse energetice semnificative, incluzând energie hidro-electrică, cărbune, rezerve de gaze natural; gazul lichefiat este un element cheie pentru export.

Colegii mei și cu mine am venit la Bintulu pentru a vizita Parcul Industrial Samalaju, parte din programul Coridorului Sarawak de energie regenerabilă (SCOR). Programul a fost înființat în 2008 pentru a ajuta la ridicarea resurselor hidro abundente și a altor resurse energetice ale statului în vederea sprijinirii industriilor care necesită o cantitate mare de energie, cum ar fi producția de oțel, aluminiu, și sticlă. În prezent, există trei proiecte de baraje generatoare de energie electrică. Barajul Bakun, finalizat în 2011, este cel mai mare baraj de rocă de umplere din Asia de Sud-Est, proiectat destinat să genereze aproximativ 2.400 de megawați (MW) de energie electrică.

Proiectul barajului Bakun nu a fost lipsit de controverse cu privire la consecințele  potențiale  asupra vieții sociale și a mediului. Aproximativ 700 de kilometri pătrați de teren (aproximativ dimensiunea Singaporelui) au fost inundați, înecând așezări ale populațiilor indigene și păduri tropicale, care, potrivit unor ecologiști, adăposteau specii de plante și animale ce nu se regăseau altundeva în lume. Un alt proiect hidroenergetic, barajul Murum, început în 2014, a dus de asemenea la scufundarea a mii de hectare de păduri și la mutarea populației indigene. Proiectul barajului Barams întâlnește o rezistență din partea triburilor indigene, dar cu toate acestea, mai multe proiecte de baraje sunt planificate și primesc aprobările guvernamentale.

Primii investitori în Parcul Industrial Samalaju au fost o firmă japoneză producătoare de siliciu policristalin, material care este utilizat în circuite integrate și celule solare. Producția de siliciu necesită o cantitate enormă de energie electrică, astfel încât energia electrică ieftină a fost o mare atracție pentru firmă, care a implicat o investiție totală de aproximativ $ 1miliard și este de așteptat să angajeze în cele din urmă 900 de oameni.

La parcul industrial am vizitat o topitorie de aluminiu cu o capacitate de producție de 640.000 de tone anual folosind 1.000 MW de energie electrică pentru topirea bauxitei brute importate din Australia. Uzina are o structură enormă, care se întinde cu peste un kilometru în lungime. Directorul uzinei a declarat că în timp ce energia electrică reprezintă, de obicei cel mai ridicat cost în producerea aluminiului, această locație a fost favorizată în sensul  în care costurile au fost printre cele mai scăzute din lume. El a fost optimist cu privire la perspectivele de viitor ale aluminiului, așteptându-se cereri din partea companiilor de transport, de constructii, de electricitate, de ambalare și a bunurilor de folosință îndelungată.

În ciuda eforturilor depuse de ecologiști pentru a proteja pădurea tropicală, despăduririle și arderea pădurilor pentru terenuri agricole pentru plantațiile de palmieri pentru ulei sunt o problemă. Nu numai că pădurile sunt tot mai reduse, dar există o perdea de fum care ajunge până în Singapore și Malaezia peninsulară timp de aproximativ o lună, în fiecare an, atunci când are loc arderea. Protejarea și conservarea mediului înconjurător în timp ce se stimulează creșterea economică și progresul sunt cu siguranță un act dificil de echilibrat.

Cu siguranță se pare că infrastructura este în ansamblu, o prioritate pentru Malaezia deoarece guvernul a dezvăluit recent bugetul pentru 2017 care alocă fonduri pentru proiecte feroviare, poduri și drumuri. Construcțiile continuă să fie o industrie cu creștere rapidă în Malaezia, așa că m-am interesat de asemenea de planurile părții malaeziene a insulei Borneo.

Din moment ce Kuching este capitala Sarawak, ne-am gândit că pare rezonabil pentru noi să obținem unele perspective în ceea ce privește intențiile statului de a progresa. Un nou ministru tocmai preluase portofoliul și am auzit că el avea planuri de accelerare a dezvoltării. În holul cavernos al unui hotel din centrul orașului, ne-am întâlnit cu responsabilul de planificare, care era în drum spre aeroport. El ne-a spus că guvernul era interesat de a implica sectorul privat mai mult în planurile de dezvoltare, prin oferirea de contracte companiilor de a construi și de a opera diverse proiecte de infrastructură. L-am întrebat dacă a planificat ca sectorul privat să construiască drumurile și  astfel companiile să-și recupereze costurile de construcție din banii generați de taxele de trecere sau de drum. Oficialul a răspuns că ar putea fi din punct de vedere politic un gest prea sensibil pentru a taxa populația care folosește drumurile, dar guvernul ar putea lua în considerare compensarea concesionarii. El a speculat și ideea de a face Sarawak un centru financiar și de atragere a investițiilor și a firmelor bancare.

Cu siguranță, climatul tropical din Sarawak și stilul de viață mai relaxat ar fi motivațiile suficiente pentru mulți, cu toate că Malaezia a desemnat deja insula Labuan pentru astfel de proiecte, fără însă a avea prea mult success. În orice caz, punctele de atracție pentru străini sunt multe.

Cu siguranță există sentimentul că guvernul din Sarawak se vede pe sine ca fiind oarecum paternalist, fapt care este de înțeles având în vedere istoria plină de culoare a zonei. În 1841, în semn de recunoștință pentru zdrobirea unei revolte, soldatul britanic James Brooke a fost numit guvernator cu titlul de Rajah. Se pare că, Brooke a condus un guvern destul de binevoitor și ordonat și a fost responsabil pentru construirea unui număr de lucrări publice, cum ar fi un sistem de salubrizare în oraș, un spital, un fort de apărare și un bazar. El a fost numit “Rajahul Alb”, iar urmașii lui au continuat să conducă după moartea sa. În timpul domniei lor, Sarawak a avut monedă proprie, timbre și în 1850 chiar a fost recunoscută de către Statele Unite ale Americii ca stat independent. Brookes a adoptat o formă de paternalism cu consiliile, inclusiv cu diferitele triburi și grupuri etnice, cum ar fi, Dayak, Iban și alții cu care se consulta, marcând cea mai veche adunare legislativă din Malaezia. Al doilea război mondial a dus la ocupația japoneză din zonă, iar în 1946 o data cu predarea Japoniei a devenit colonie britanică. Apoi, în 1963, i-a fost acordat dreptul de auto-guvernare și a devenit parte din Federația Malaeziei.

În timpul liber, am avut ocazia de a vizita Muzeul Sarawak din Kuching. Charles Brooke, nepotul lui James, a început construcția muzeului în 1891, și conține o vastă colecție de artefacte etnice și exponate ale naturii. La malul mării, în centru, am văzut un mic doc de reparații de nave cu o placă citând o carte scrisă de soția lui Charles Brooke, Margaret, numită “My Life in Sarawak.” Ea descrie inaugurarea docului și celebrarea ilară atunci când soțul ei a încercat să țină un discurs de felicitare. Spre amuzamentul celor prezenți, discursul a devenit inaudibil când muncitorii au devenit de nestăpânit și au început să sără în apă.

Când am vizitat zona portului în centrul orașului, am văzut clădiri guvernamentale elegante și frumoase. Kuching iubește aparent pisicile; într-un parc mic din zona portuară a orașului existau statui mari cu pisici, precum și un muzeu dedicat pisicilor. Acesta adăpostește o vastă colecție de accesorii despre  pisici, inclusiv tot felul de picturi, tablouri, sculpturi, jucării și orice altceva legat de pisici. Unii oameni spun că, de la cuvântul “kuching” înseamnă “pisică” în Malaeziană, acest nume revenind orașului. Legenda spune că, atunci când James Brooke a sosit și debarca de pe nava lui, el a arătat ceva spre doc și un băiat a crezut că își îndrepta degetul spre o pisica situată acolo. Toată lumea a crezut că dorea ca noul său domeniu să fie numit “Kuching.” Deci, în timp ce mulți vizitatori vin efectiv pentru a vedea varietatea de animale sălbatice din Borneo, există, de asemenea, ceva de văzut și pentru iubitorii de creaturi mai domestice.

Lăsând în urmă Kuching și Sarawak, în drum spre Kuala Lumpur, am reflectat la pași mari făcuți de către acest stat și potențialul său de dezvoltare rapidă continuă. În anii următori, cred că există capacitatea ca ei să devenă prolifici pentru oportunități de investiții acolo.

Observațiile, opiniile și analizele exprimate aici sunt opinii personale și sunt destinate în a fi folosite cu scop informativ și de interes general și nu ar trebui să fie interpretate ca sfaturi individuale de investiții sau ca recomandare sau solicitare de a cumpăra, vinde sau deține orice garanție sau de a adopta orice strategie de investiție. Ea nu constituie consultanță juridică sau fiscală. Informațiile furnizate în acest material sunt redate aşa cum erau valabile la data publicării și se pot schimba fără notificare prealabilă. Acest articol nu se dorește a fi o analiză completă a fiecărui fapt material cu privire la orice țară, o regiune sau o piață de investiții.

Informații legale importante

Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, inclusiv fluctuații valutare și instabilitate economică si politică.  Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scazută și lipsa unor cadre legale, politice, sociale sau de afaceri stabilite, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Deoarece aceste cadre sunt, de obicei, chiar mai puţin dezvoltate în pieţele de frontieră, precum şi ca urmare a diverşilor factori care includ potenţialul crescut pentru o volatilitate extremă a prețurilor, lipsa de lichiditate, barierele în calea comerţului şi controlul schimbului valutar, riscurile asociate cu pieţele emergente sunt amplificate în pieţele de frontieră. Prețul acțiunilor fluctuează, uneori în mod brusc și dramatic, din cauza unor factori care au impact asupra companiilor la nivel individual, asupra anumitor industrii sau sectoare sau asupra condițiilor de piață în ansamblu.

Categories: History