Home > History > Întoarcerea Argentinei

Întoarcerea Argentinei

mai 5, 2017

Într-o vizită recentă în Argentina, am fost interesat să văd cum s-au schimbat lucrurile sub conducerea noii administrații – în multe cazuri, datorită politicilor de reformă constructive. Rămân multe lucruri de făcut în privința provocărilor, iar pașii înainte pot fi cu peripeții, pe alocuri. Totuși, progresul pe care l-am sesizat a fost încurajator până acum. Împreună cu Santiago Petri, colegul meu argetinian, am evaluat situația de aici.

Mark Mobius

Președinte al Templeton Emerging Markets Group

Președintele Mauricio Macri a instituit un număr de schimbări, inclusiv eliminarea controlului asupra monedei argentiniene (peso), reforme fiscale, mișcările de revizuire asupra modului în care statisticile inflației sunt calculate, noi numiri în bordul băncii centrale – și poate cel mai important, rezolvarea aspectelor cu creditorii străini în legătură cu creanțele neplătite din trecut.

Din punctul meu de vedere, deciziile inteligente și decisive au marcat în mare primul an din mandatul președintelui Macri. O evoluție pozitivă în mod speciala fost reprezentată de legea pentru aministia fiscală. Recent, agenția de rating Standard & Poor’s a actualizat ratingul de creditare al țării pe termen lung, menționând progresul ca factor ce ar putea rectifica multe dintre dezechilibrele macroeconomice, fapt ce este încurajator.

Cifrele

Creșterea economică din Argentina a fost foarte volatilă de-a lungul anilor. În ultimii 10 ani, economia țării a experimentat 4 ani de contracție: 2009, 2012, 2014 și 2016. Dar, au existat de asemenea câteva recuperări relevante, cu o creștere a PIB-ului de 10% în 2010 și de 2,5% în 2015. După contracția din 2016, creșterea PIB-ului din acest an e așteaptat să se redreseze la un procentaj de 2,7%, pe fondul noilor politici de creștere economică ale președintelui Macri.1

Inflația a trecut prin fluctuații ridicate în ultimul deceniu, ajungând sub 10% între 2007-2009, dar urcând la 40% în 2016. Fostul președinte Cristina Fernandez de Kirchner și administrația sa au fost acuzate de manipulare a statisticilor inflației, cu scopul de a ascunde impactul negativ al programelor de cheltuieli, precum și deficitul fiscal în crestere, pe care banca centrală l-a finanțat prin printarea bancnotelor. Administrația a atacat Institutul Național de Statistică, care raportează indexul prețurilor de consum (CPI) și a disponibilizat statisticienii care trăgeau semnalele de alarmă anunțând cifrele negative și nefondate.

La preluarea mandatului, noua administrație a președintelui Macri a normalizat imediat activitatea Institutului de Statistică astfel încât Argentina să aibă acum un instrument de încredere pentru a urmări evoluția inflației. Macri a oferit Băncii Centrale autonomie totală, iar autoritatrea monetară pare să realizeze progrese în domolirea inflației.

Reducerea temporară a inflației de la nivele alarmant de ridicate este o sarcină relativ mai facilă decât aceea de a duce inflația la un nivel mai sustenabil, pe termen lung, și la o singură cifră. Aceasta este în prezent  principala provocare a băncii centrale. Se așteaptă ca inflația să scadă în acest an, la aproape 20%, dar guvernul încă vede acest procent ca fiind prea mare.

În 2016, condițiile economice precare au dus la o creștere a ratei șomajului în Argentina de 9%, dar este posibil ca aceasta să scadă până la 8,5% în anul curent.2

Bursa Argentinei nu a performat în general în cadrul Indexului Piețelor Emergente MSCI de-a lungul ultimilor 10 ani, dar, odată cu noul guvern, asistăm la o îmbunătățire. În 2016, Indexul Merval al Argentinei a ajuns la mai bine de 40%, iar comparativ cu anul trecut, este de aproape 30% mai mare. 3

Valoarea acțiunilor din Argentina a început să crească de la o rată de aproape 3 ori în 2012 la aproape 12 ori în 2016 pentru câștiguri per acțiune. 4 Este încă redusă față de apogeul obținut în 2007, când piața Argentinei vindea cu o rată de 1/24 profit per acțiune.

La fel ca multe alte valute ale piețelor în curs de dezvoltare, valoarea unui peso argentinian în raport cu dolarul american a scăzut. În 2012, un dolar American cumpăra aproximativ 4.3 pesos argentinieni. Astăzi un dolar American poate cumpăra 15.4 pesos. 5

Înapoi la afaceri

În timpul vizitei noastre la Buenos Aires, alături de colegii mei, am avut o întâlnire cu bordul unei companii latino-americane de e-commerce. Aceștia au spus că există un potential remarcabil în țări precum Mexic și în alte state din America Latină, datorită creșterii masive a folosirii Internetului. În mod particular, telefoanele inteligente au devenit, treptat, de nelipsit în jurul lumii, ceea ce permite companiilor de retail să câștige mai mulți clienți.

La una dintre băncile argentiniene am discutat despre impactul major al ratei inflației. Creșterea împrumutului bancar a ajuns la aproximativ 35%, însă, atunci când rata inflației este înlăturată din calculele acesteia, creșterea reală se rezumă la doar 15%. În prezent, defalcarea între cheltuielile cu fondurile acestora și împrumuturile acordate este extinsă în favoarea băncii care obține profit. Asemenea altor bănci majore din Argentina, profitabilitatea a fost una bună. Instituțiile au mărturisit că progresează rapid în banking-ul digital și acordă o atenție deosebită generațiilor tinere (sub 27 de ani), astfel încât să construiască o clientelă pentru viitor.

La un manufacturier de conducte petroliere, am învățat că după câțiva ani dezastruoși, când prețurile petrolului s-au prăbușit, iar cererea pentru conductele folosite în forarea gazului și petrolului a scăzut dramatic, lucrurile au început să se îmbunătățească, iar cererea pentru conducte a început să își revină. Compania are operațiuni la nivel global, fiind un bun exemplu de abilități tehnice, manageriale și antreprenoriale specifice argentinienilor. Lider pe piață în conducte de foraj de înaltă calitate pentru industria petrolieră, compania are de asemenea fabrici în alte părți ale lumii, unde clienți săi au operațiuni de forare. Ne-am minunat în privința sincronizării momentului în care era dată spre funcționare o nouă fabrică în momentul în care prețurile la petrol erau scăzute și continuau să scadă și mai mult și acum că prețurile petrolului și-au revenit, perspectivele s-au îmbunătățit.

La un combinat siderurgic, discuțiile noastre s-au axat pe capacitatea enormă pe care o are China, precum și pe închiderea unui număr de combinate de acolo. Pe lângă operațiunile din Argentina, firma are de asemenea combinate deschise și în alte țări latino-americane. Oficialii companiei au menționat cătoate costurile asociate cu forța de muncă din Mexic au fost mult mai mici decât în Brazilia și Argentina. Am discutat despre noua administrație din Statele Unite și despre politicile publice care ar putea restricționa importurile și despre ce impact ar putea avea acest fapt asupra afacerilor de acolo, lucru care ar putea fi pozitiv în anumite condiții.

Reforme Constructive

În 2001, Argentina a pierdut mai mult de 90 de miliarde de dolari americani pentru a-și acoperi datoriile externe și refuzând să negocieze cu creditorii, fostul președinte al Argentinei a adus țara în imposibilitatea de a continua accesul pe piața de bonduri. În 2016, după venirea administrației lui Macri, au fost reluate eforturile de a ajunge la un acord cu creditorii, Argentina fiind lăsată să revină pe piața de capital cu vânzări de bonduri, care erau estimate ca oferind randament imediat. În ianuarie 2017, guvernul a reușit să strângă bani printr-o serie de instrumente de colectare financiară.

În plus, guvernul a lansat un program de amnistie fiscală, pentru a oferi o relaxare fiscală argentinienilor care și-au declarant veniturile în paradisuri fiscale, dar nu au plătit taxe pentru ele.  Ca rezultat al programului pentru acele companii înregistrate în paradisuri fiscale, un total de 116.800 milioane de dolari americani au fost declarați, reprezentând aproape 20% din PIB-ul Argentinei. Numărul total de active declarate este constituit din 17% active din domeniul imobiliar (20,5 miliarde de dolari); 29% active din conturi financiare(33,6 miliarde de dolari); 29% active din  investiții (55,9 miliarde de dolari) și 6% alte active (6,8 miliarde de dolari). Dintre totalul de active declarate, 80% au fost declarate în paradisuri fiscale și 20% au fost declarate local.6 Colectarea taxelor fiscale generată de amistie a fost de 1,8% din PIB.

Credem că asistăm la o evoluție foarte încurajatoare, astfel încât ne așteptăm ca investitorii locali să aloce o parte considerabilă din activele lor locale către depozitele interne, asigurând o creștere a economiei din Argentina.

Santiago Petri

Senior Vice President, Senior Executive Director

Templeton Emerging Markets Group

Când noua administrație a Argentinei a preluat mandatul, aceasta a moștenit dezechilibrele și deficiențele macro și microeconomice, alături de o deteriorare a cadrului instituțional.

Din perspectivă macroeconomică, economia s-a bazat pe niveluri nesustenabile ale consumului intern în timp ce creștea deficitul fiscal, iar economiile și investițiile erau la nivele scăzute . Din perspectivă microeconomică, pentru a evita căderea într-o criză a balanței de plății, fostul guvern a implementat o metodă ruptă parcă din scrierile lui Kafka, impunând controale pe activitățile de comerț și export.

Pe piața locală, când nu au mai putut controla prețurile în mod direct, autoritățile au preferat să intervină în activitatea Institutului de Statistică, care monitoriza inflația și alte statistici cheie. În lipsa unei surse reale de fonduri pentru Trezorerie și, din cauza  unei izolări pe piața internațională de capital, guvernul a decis să subordoneze Banca Centrală nevoilor sale financiare, declanșând un proces incontrolabil al inflației și al pierderilor de rezerve străine.

Noua administrație a desemnat o noua conducere la Banca Centrală, capabilă să dezamorseze o bombă cu ceas creată de predecesori prin politicile monetare de tipărire agresivă, agravată de o emitere nesăbuită a contractelor futures pe valută. În același timp, noile autorități au eliminat controalele de schimb valutar și au uniformizat variile schimburi de cursuri valutare într-un singur sistem de intervenție din partea Băncii Centrale pe piața cursului valutar. Astăzi, Banca Centrală implementează o serie de măsuri care privesc scăderea inflației care au fost capibile să reducă în mod considerabil rata inflației.

Situația economică provocatoare pe care administrația actuală a moștenit-o, incluzând niveluri înalte de sărăcie, a împiedicat-o să devină foarte belicoasă în ceea ce privește confruntarea deficitului fiscal prin reducerile de cheltuieli, care ar fi putut să exacerbeze contracția economică din Argentina.

Ca rezultat, strategia guvernului este de a se baza pe finanțarea externă, în timp ce își propune reducerea graduală a deficitului pe termen mediu. Cu cât economia se îmbunătățește, va fi din ce în ce mai ușor pentru guvern să facă ajustări în raport cu cheltuielile decât dacă măsurile ar trebui luate într-un mediu de recesiune economică.

Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai îndrăznețe schimbări pe care o observ la acestă administrație –dincolo de pașii făcuți pentru a permite economiei din Argentina să revină la o economie de piață similară cu cea din alte părți ale lumii- o reprezintă direcția clară din partea președintelui Macri de creștere a transparenței. O parte din contracția economică care a avut loc în 2016 a fost influențată de procesul auster de audit financiar în rândul serviciilor și forței de muncă din sectorul public, pe care administrația anterioară le-a întreținut pe fondul creșterii corupției la nivel înalt. Procesul de audit a împins noua administrație să suspende orice lucrări publice, cu cât noile autorități deveneau reticente la continuarea plăților pentru proiectele unde existau suspiciuni de corupție.

Un proces mai transparent a dus, de fapt, la o eficiență mai mare. Construcția de străzi (printre alte lucruri) a scăzut în responsabilitatea Ministerului Transporturilor, care a declarant că a fost capabil să reducă costurile licitațiilor anterioare cu 40% pentru același proiect.

Mai mult decât atât, câteva dintre proiectele anterioare pentru infrastructură au fost abandonate imediat după demararea lucrărilor, cu doar câțiva metri de șosea construiți, în ciuda faptului că ofertantul a primit plata integrală a proiectului. Prin contrast, proiectele pe care noua administrație le-a contractat, sunt acum finalizate.

Argentina a suferit aproape un deceniu de pe urma absenței investițiilor consolidate în sectorul energetic, de transport feroviar, de autostrăzi precum și în școli și spitale. Investițiile private sunt relativ scăzute și credem că un cadru predictibil și transparent de politici publice poate pava drumul către noi proiecte atractive.

În sectorul tehnologic, multe companii de succes au fost deja listate  și credem că ar putea exista multe altele care să se califice pentru listarea la bursă în viitorul apropiat. .

Din punctul nostru de vedere, normalizarea Argentinei deschide ușa pentru multe oportunități de investiție semnificative în țară. Înlăturarea completă a controalelor de capital, care au forțat fluxurile de capital să rămână în țară pentru o perioadă de timp, înainte să le fie permisă ieșirea, a reprezentat pentru investitori un sprijin semnificativ.

Testând răbdarea oamenilor

În timp ce mulți vor ca schimbarea să se petreacă peste noapte, oamenii din Argentina au înțeles în mare provocările cu care s-a confruntat guvernul actual, atunci când a preluat mandatul. De asemenea, aceștia sunt conștienți că e nevoie de timp pentru ca lucrurile să fie îndreptate. Întârzierea sau ritmul încet al refacerii economiei din Argentina a avut un impact negativ asupra gradului de încredere, dar oamenii încă rămân optimiști față de viitor.

Economia a atins un minimum în a doua jumătate a anului 2016 și a început să își revină de atunci, însă foarte moderat, nu în sectorul bunurilor de larg consum, astfel încât populația nici nu a observant acest lucru. Lipsa unor reforme  economice îndrăznețe a creat unele îndoieli în privința guvernului.

Economia și încrederea consumatorului vor fi probabil cele care vor conta la alegerile parțiale pentru Congres din luna octombrie a acestui an. O victorie din partea administrației curente ar putea duce la revitalizarea ei, pentru a își continua cea de-a doua parte a mandatului, neuitând faptul că are legitimitatea necesară să continuie programul de guvernământ. O pierdere ar putea duce la consolidarea puterii opoziției și la o perioadă de slăbirea accelerate a puterii lui Macri.

Foarte recent, am văzut mitinguri spontane de susținere a guvernului peste tot în țără, ceea ce a atras un număr considerabil de oameni în favoarea continuării activității guvernului (fără să îl susțină 100%). Observatorii au perceput evenimentul ca pe o susținere a instituțiilor democratice împotriva unor tentative din partea grupurilor radicale ale opoziției care o susțineau pe Președinta Kirchner, pentru a obstrucționa activitatea guvernul și de a crea tensiuni la nivel social.

Suntem conștienți de faptul că este dificil pentru guvernul Macri să realizeze toate reformele așa cum și-ar dori, având în vedere provocările politice pe termen scurt. Totuși, ne așteptăm ca, după alegerile parțiale (preuspunând că susținerea lui Macri va crește mai mult) reformele care sunt încă în procesul de a fi implementate, să se accelereze . Dacă Macri este capabil să își păstreze direcția – în ciuda afectării consumatorilor din pricina unor probleme, cum ar fi prețurile ridicate ale carburanților și restricționarea creșterii salariilor – credem că viitoarele perspective în ceea ce privește Argentina ar putea fi chiar bune.

 

Comentariile, opiniile și analizele prezentate aici au scopuri strict informaționale și nu ar trebui considerate sfaturi individuale  pentru investiții sau recomandări pentru investiții în orice fel de titlu sau de a adopta vreo strategie de investiții. Deoarece condițiile pe piață și condițiile economice sunt supuse unor schimbări rapide, comentariile, opiniile și analizele au fost actuale la data prezentării pentru publicare și pot fi modificate fără o notificare prealabilă. Acest material nu se dorește a fi o analiză completă a fiecărui fapt referitor la orice țară, regiune, piață, industrie, investiție sau strategie.

Informații juridice importante
Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, incluzând aici fluctuații valutare, instabilitate economică și evoluții politice. Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scazută și lipsa unor cadre juridice, politice, de afaceri sau sociale stabile, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Deoarece aceste cadre sunt, de obicei, chiar mai puţin dezvoltate în pieţele de frontieră, precum şi ca urmare a diverşilor factori care includ potenţialul crescut pentru o volatilitate extremă a prețurilor, lipsa de lichiditate, barierele în calea comerţului şi controlul schimbului valutar, riscurile asociate cu pieţele emergente sunt amplificate în pieţele de frontieră. Prețul acțiunilor fluctuează, uneori în mod brusc și major, din cauza unor factori care au impact doar asupra companiilor, doar asupra anumitor industrii sau doar asupra unor anumite sectoare de activitate sau asupra condițiilor de piață în ansamblu.

––––––––––––

1. Sursa: FMI Raportul Perspective Globale Economice, octombrie 2016. Nu exista nicio certitudine cum ca orice prognoza, statistica sau proiectie va fi realizabila.

2. Ibid.

3. Sursa: Bloomberg, comparative cu anul trecut pana la 5 aprilie 2017. Indexul Piețelor Emergente MSCI cuprinde listari cu capital mare si mediu plafonat din peste 23 de țări. Indexul Merval este un index bazat pe pretul activelor, reprezentând active selectate de pe piața bursieră din Buenos Aires. Indexurile nu sunt supuse managementului și un investitor nu poate investi direct într-un index. Aceștia nu include taxe, cheltuieli sau taxe pe vânzare. Performanța anterioară nu este un indicator pentru profitabilitate și nici nu garantează performanța ulterioară. Vezi www.franklintempletondatasources.com pentru informații suplimentare

4. Raportul preț/câștig (P/E) pentru un grup de active reprezintă diferența dintre prețul activelor unei companii și câștigurile per acțiune.

5. Sursa: Bloomberg, la data de 5 aprilie 2017. Vezi www.franklintempletondatasources.com pentru informații suplimentare

6. Sursa: Ministerul Trezorerie din Argentina, 4 aprilie 2017

Categories: History