Home > Perspective > Ambițiile olimpice ale Braziliei

Ambițiile olimpice ale Braziliei

aprilie 4, 2016

Brazilia s-a aflat în atenția mass-media în ultimul an din motive care țin de situația economică și politică, dar și datorită faptului că va fi gazda Jocurilor Olimpice de Vară organizate în luna august a acestui an. Brazilia nu este străină de organizarea unor evenimente internaționale de amploare – incluzând Cupa Mondială de Fotbal de anul trecut, dar și celebrul său carnaval, o sărbătoare anuală care atrage turiști din întreaga lume. Am fost norocos să mă aflu din nou la Rio de Janeiro în timpul carnavalului de anul acesta și să pot observa dispoziția brazilienilor în timpul cele mai grave recesiuni economice a țării din ultimele decenii. De asemenea, am avut ocazia de a vizita câteva șantiere ale arenelor sportive unde se va desfășura Olimpiada pentru a asista la pregătirile care au loc pentru primirea viitorului flux de atleți și spectatori.

Sărbătorind carnavalul

Carnavalul Braziliei

Când am ajuns pe Plaja Copacabana, festivitățile carnavalului erau deja în desfășurare. În pofida situației economice dificile a Braziliei (Produsul Intern Brut s-a restrâns cu 3,8% în 2015, iar o dinamică similară este așteptată și anul acesta), părea că fiecare persoană este pregătită de petrecere. Pe străzile din Rio existau grupuri de oameni care dansau, variind între câteve sute și peste un milion de persoane. Străzile aflate pe traseul paradei erau pline de camioane deasupra cărora se aflau platforme pline cu dansatori, soliști vocali și difuzoare uriașe.

Aceste grupuri de paradă sunt denumite școli. Rio are peste 70 de școli de samba, care stabilesc tematica, compun muzica, creează costumele și exersează tot timpul anului pentru a obține recunoaștere în timpul carnavalului. Aceste școli sunt ierarhizate în funcție de reguli foarte stricte și sunt organizate în diverse ligi de competiție. Când parada uneia dintre școli se încheie, grupuri de oameni îmbrăcați în costume portocalii, înarmați cu mături și echipamente motorizate curăță străzile pentru a face loc următoarei școli. Brazilienii par să fie optimiști de la natură, deseori fiind capabili să obțină ce este mai bun dintr-o situație dificilă sau dintr-o sarcină umilă și neatractivă. Într-un an am văzut unul dintre oamenii care curățau străzile jucându-se cu mătura sa, dansând în jurul acesteia și distrându-se. Spectacolul oferit de acesta a fost pe placul mulțimii. Anul acesta, amenințarea virusului Zika nu părea să fi afectat spiritele – am văzut numeroase costume colorate având ca temă virusul Zika și chiar un car alegoric cu aceeași tematică. Din ceea ce am văzut, nu ar fi chiar corect să-i numesc pe brazilieni “deprimați” sau “nefericiți” din cauza situației lor economice.

Carnavalul Braziliei

Totuși, atitudinea fericită și lipsită de griji afișată de brazilieni, sau cel puțin a locuitorii din Rio, poate fi înșelătoare – am văzut și oamenii care muncesc foarte mult și se luptă pentru a face față provocărilor apărute. Când Brazilia a fost selectată pentru a găzdui Cupa Mondială de Fotbal din 2015, multe voci au pus la îndoială capacitatea țării de a respecta termenele de finalizare a proiectele de construcție și de a se pregăti pentru mulțimea de spectatori. Nu m-am îndoit nici măcar o clipă că vor reuși, deoarece am fost martorul paradelor de la Rio, unde, de la 7 seara până la 7 dimineața, mii de dansatori și muzicieni aflați în care alegorice uriașe și foarte complexe treceau prin mulțimea entuziasmată într-un mod ordonat și respectând niște timpi foarte bine stabiliți. Mi-am dat seama că, fiind capabili să organizeze un asemenea eveniment în fiecare an, brazilienii nu vor avea nicio problemă să se descurce cu evenimente sportive de amploare ca Jocurile Olimpice sau Cupa Mondială de Fotbal.

Imagini, sunete și mirosuri din Rio

Rio este important pentru Brazilia nu doar datorită celebrului său carnaval (care, în opinia mea, este cel mai mare spectacol de pe Pământ), dar și pentru că aici se află sediul unor companii importante, deși Sao Paulo este considerat centrul financiar și industrial al țării. Rio este cunoscut și pentru istoria sa importantă din moment ce a fost capitala țării înainte ca acest statut să fie oferit ultramodernului oraș Brasilia, care găzduiește clădiri unice create de faimosul arhitect brazilian Oscar Niemeyer.

La începutul anilor 1500 când exploratorii portughezi au intrat în Golful Guanabara și au văzut uriașii munți rotunzi, le-au dat acestora denumirea de Pão de Açúcar, care în limba portugheză înseamnă „căpățână de zahăr”. În acele vremuri, zahărul era transportat în corăbii în vase din lut cu o formă conică, care semănau cu vârfurile munților din Rio. Golful Guanabara a devenit însă recent scena unei unei unei situații puțin mai neplăcute. În timpul unui weekend, mergeam cu bicicleta de-a lungul drumului care mărginește superba plajă cu nisip alb Botafogo aflată în Golful Guanabara și având în fundal munții Pão de Açúcar. Am fost loviți de mirosul puternic respingător generat de poluarea intensă din golf – acesta fiind de altfel și motivul pentru care nimeni nu se afla pe plajă. Există numeroase canale de deversare în golf, iar într-un caz scurgerea a 1.3 milioane de litri dintr-o conductă subacvatică a distrus arii extinse din ecosistemul de mangrove al golfului. În plus, comunitățile din jur deversează apele uzate direct în golf. Competițiile nautice de la viitoarele Jocuri Olimpice sunt programate să aibă loc în Golful Guanabara, și ne-am întrebat dacă autoritățile vor putea curăța apa până atunci, chiar și în condițiile în care beneficiază de ajutorul unor experți olandezi.

Ultramodernul muzeu al viitorului

Totuși, sunt multe zone ale orașului cunoscute din alte motive și care merită vizitate. După o călătorie de o jumătate de oră cu mașina de-a lungul coastei, am trecut prin districtul Bara, compus din clădiri rezidențiale de lux foarte înalte, aflate de-a lungul plajei, unde valurile oceanului se lovesc de nisipul alb care se întinde pe câțiva kilometri. Mulți surferi-zmeu putea fi văzuți deasupra valurilor oceanului. Având în vedere că există câteva mii de apartamente în clădirile de lux din districtul Bara, este clar că mulți locuitori din Rio sunt bogați și se bucură de un stil de viață prosper.

Statuia Libertății tronează în fața centrului comercial New York City Center, Brazilia

În spatele acestor clădiri se aflau centre comerciale cu magazine ale tuturor brandurilor cunoscute și cu o varietate de restaurante, de la fast-food-uri la restaurante din categoria de lux. Unul dintre centrele comerciale se numește “New York City Center” și are o uriașă Statuie a Libertății în față. Am vizionat în cinematograful centrului comercial filmul Deadpool. Filmul avea subtitrare în portugheză, dar care făcea referire în mod constant la actori, personaje și întâmplări din televiziunea, teatrul, jocurile video și filmele americane, pe care mă așteptam ca o audiență străină să nu le înțeleagă. Am fost surprins să observ că întreaga audiență, compusă în principal din brazilieni tineri, a râs încontinuu, în timp ce eu abia am înțeles jumătate din glume. Am realizat astfel cât de globalizată a devenit cultura, dar și că tinerii de acum sunt expuși la mult mai multe lucruri față de cele la care am fost eu expus în tinerețe.

Ambițiile olimpice ale Braziliei

Am plecat de la centrul comercial și ne-am îndreptat către Stadionul Olimpia, HSBC Arena (nume care s-ar putea schimba în Bradesco Arena având în vedere că Bradesco Bank a achiziționat recent operațiunile HSBC din Brazilia). Am condus de-a lungul unui șir de autostrăzi care merg către satul olimpic; cel puțin șapte stadioane și arene se află în zonă. Arena de handbal afișează un banner pe care scrie că investițiile în construcția sa au însumat 150 milioane de reali (moneda braziliană), adică 46 milioane de dolari. Evident, asemenea cheltuieli au atras critici având în vedere situația economică dificilă a Braziliei. Pe un gard de lemn am văzut un mesaj de protest din graffiti: “Lava Jato Olímpico”, care înseamnă “Olimpiada Spălătoria de Mașini”, care leagă cheltuielile cu Olimpiada de actualul scandal de corupție din Brazilia, denumit “Operațiunea Spălătoria de Mașini”. Unii oameni s-au plâns că banii strânși din taxe sunt irosiți. Dacă Brazilia va reuși să-și recupereze aceste cheltuieli prin creștere turismului rămâne de văzut, dar țara va avea oportunitatea să strălucească, și probabil va reuși să genereze știri pozitive datorită Jocurilor Olimpice.

Nu departe de zona olimpică, am trecut prin Cidade de Deus (Orașul lui Dumnezeu), o zonă de locuințe construite de guvern în 1960 în încercarea de a muta populația săracă din favelas, mahalalele din centrul orașului, în suburbii. Circa 40.000 de oameni cu venituri reduse trăiesc în aceste locuințe, care au reprezentat inspirația pentru filmul Orașul lui Dumnezeu, un film despre violența în rândul copiilor, care, pentru mine, a fost foarte dureros de urmărit. Mult timp, această zonă a fost considerată ca fiind cea mai periculoasă parte din Rio, prin contrast cu cartierele bogate, aflate pe plajă, la numai 15 minute de mers cu mașina.

Stationul olimpic aflat în construcție

Dincolo de lucrările pentru construcția facilităților sportive, Rio s-a angajat să execute proiecte extinse de infrastructură publică și estetizare a orașului. Un astfel de proiect este reconstrucția zonei portuare din centrul vechi al orașului, care fusese neglijată și despărțită de ocean printr-un drum suspendat inestetic. Drumul a fost demolat, iar traficul a fost deviat prin subteran. Zona aflată lângă golf găzduiește acum noul Muzeu al Viitorului, creat de Santiago Calatrava Valls, un arhitect, inginer structural, sculptor, pictor și designer spaniol. Am avut plăcerea să vizitez complexul Orașul Artei și Științei creat de acesta la Valencia, în Spania; el a creat și ambițiosul hub de transport de la One World Trade Center din New York. Deschis în decembrie 2015, Muzeul Viitorului din Brazilia este o clădire albă din oțel și beton, cu un acoperiș îndrăzneț și bazine care captează apa de ploaie utilizată pentru instalația de apă a clădirii, care se adaugă bazinelor care filtrează în mod natural apa din golf. Muzeul este foarte popular, astfel că am fost nevoiți să așteptăm jumătatea de oră la coadă pentru a putea să-l vizităm. Am considerat că merită așteptarea, având în vedere că muzeul include ecrane interactive fascinante, cu informații despre natură, mediu, populație și așa mai departe.

La Muzeul Viitorului din Rio

Suprimarea corupției

În pofida resurselor naturale bogate, a teritoriului extins și a populației uriașe, iresponsabilitatea aparatului birocratic costă economia Braziliei miliarde de dolari pe an și o împiedică să-și atingă potențialul real. Potrivit șefului celei mai mari asociații industriale a țării, Federação das Indústrias do Estado de São Paulo (FIESP), corupția costă economia braziliană nu mai puțin de 32 de miliarde de dolari pe an.

Mai multe acțiuni de suprimare a actelor de corupție au avut loc în ultimul an, inclusiv arestarea unor executivi de top, bancheri sau politicieni. Unul dintre suspecți a mers cu avionul său privat pentru a se preda, iar altul și-a petrecut ultimele ore de libertate într-un hotel de pe plaja Ipanema pentru a evita situația rușinoasă de a fi luat în cătușe de acasă. Testimoniale video au fost postate online pentru a putea fi vizualizate de întreaga Brazilie și întreaga lume. Desigur, sectorul financiar a fost afectat de scandaluri, iar arestarea directorului executiv al uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din Brazilia a reprezentat o amenințare pentru lichiditatea întregului sistem, din moment ce banca era nu doar unul dintre liderii sectorului de investment banking, dar și unul dintre liderii pieței de brokeraj.

Restaurarea zonei vechiului port din Rio

Coborând la nivelul businessului din Rio

Este important de amintit că, asemenea multor țări, Brazilia face eforturi pentru a dezvolta o structură politică și economică viabilă, iar această tranziție nu este întotdeauna lină. Între 1964 și 1985, țara a fost condusă de o dictatură militară, iar una dintre moștenirile acestui regim a fost o legislație care asigură companiilor braziliene monopolul asupra contractelor cu statul, eliminând astfel concurența străină. De asemenea, firmele braziliene beneficiază de facilități fiscale și credite subvenționate. Dar lucrurile par să se schimbe treptat, iar unele dintre companiile pe care le-am vizitat în Rio ne-au conturat o imagine mai optimistă a viitorului.

Vizitele noastre la companii au inclus sediul unui mare lanț de magazine specializat în vânzarea la prețuri reduse a unor produse precum dulciuri, CD-uri, aparatură, jucării, electronice și alte bunuri casnice. Oficialii companiei ne-au spus că în pofida mediului macroeconomic negativ din Brazilia, modelul lor de business le-au permis să reziste și chiar să accelereze ritmul de expansiune. Ne-au spus cu mândrie că ei nu caută scuze pentru perioadele în care afacerile nu merg prea bine și că nu-și ascund vânzările slabe în spatele problemelor macroeconomice. În schimb, aceștia se focalizează pe modalitățile de creștere a vânzărilor în magazinele fizice și online și au început să adauge în ofertă tot mai multe produse marcă privată, ceea ce îi ajută să-și crească marjele și să pună presiune pe furnizori pentru a obține prețuri mai mici. De asemenea, au început să ofere clienților serviciul de ridicare din magazin a produselor comandate online. Ne-au spus, de asemenea, cu mândrie că toți managerii actuali ai magazinelor au fost formați în interiorul companiei. Când deschid un magazin, managerii juniori din echipele existente deja sunt mutați în noile magazine.

Acest lucru mă inspiră pe mine ca investitor și este doar un exemplu al modului în care companiile continuă să lucreze din greu și reușesc, de fapt, să depășească problemele economice și politice. Cred că țara se va ridica deasupra valului actual de turbulențe și va deveni în viitor o țară reformată, cu o creștere solidă.

Comentariile, opiniile și analizele prezentate aici au scopuri strict informaționale și nu ar trebui să fie considerate sfaturi individuale pentru investiții sau recomandări de a investi într-o valoare mobiliară sau de a adopta o anumită strategie de investiții. Pentru că piețele și condițiile economice pot suferi modificări bruște, comentariile, opiniile și analizele sunt redate conform datei postării și s-ar putea schimba fără anunț prealabil. Acest material și nu se dorește a fi o analiză completă a fiecărui fapt material referitor la orice țară, regiune, piață sau investiție.

Informații legale importante

Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, inclusiv fluctuații valutare și instabilitate economică și politică.  Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scăzută și lipsa unor cadre legale, politice, sociale sau de afaceri stabilite, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Prețul acțiunilor fluctuează, uneori în mod brusc și dramatic, din cauza unor factori care au impact asupra companiilor la nivel individual, asupra anumitor industrii sau sectoare sau asupra condițiilor de piață în ansamblu.

Categories: Perspective