Home > Perspective > O nouă cale înainte pentru Nigeria?

O nouă cale înainte pentru Nigeria?

aprilie 14, 2015

Cu doi ani în urmă, mulți investitori se arătau optimiști despre Nigeria, iar piața de capital era în plin avânt, susținută de puternica dezvoltare economica și reformele guvernamentale, axate pe îmbunătățirea nivelului de trai. Totuși, până în 2014, acest trend a fost estompat, urmare a unor evenimente nefericite, încluzând actele teroriste comise de Boko Haram, un început de epidemie Ebola și prețul în scădere al petrolului, care reprezintă cea mai mare sursă de venit pentru govern și, astfel, are un impact masiv asupra economiei. În pofida acestor lucruri, continuăm să menținem activ interesul nostru referitor la investiții pe termen lung în Nigeria, dintr-o sumedenie de motive. Nu doar că este cea mai mare economie din Africa și o mare piață de consum, dar rezultatele alegerilor prezidențiale din Martie demonstrează că nigerienii sunt pregătiți pentru schimbare – preferabil una pozitivă.

Nu fără întârzieri, alegerile prezidențiale din Nigeria au avut loc în martie, într-un cadru relativ pașnic. După o campanie activă și sonoră, rezultatele au arătat că actualul președinte, Goodluck Jonathan, era în pierdere și a cedat președinția fostului comandant al armatei, Muhammadu Buhari. Acesta s-a declarat devotat democrației și promite o nouă cale înainte pentru Nigeria, deși eu cred că, în primul rând, va trebui să confere stabilitate țării. Faptul că a fost ales într-un mod democratic și că mai candidase, fără success, în 2003, 2007 și 2011 par a indica faptul că ar favoriza demersul democratic, deși nu putem ști niciodată sigur ce se va întâmpla; trebuie să ținem cont că Buhari are un fundal military și a participat la o lovitură de stat, în urma căreia a devenit președinte pentru 18 luni, în 1983. Considerăm că pregătirea sa militară îl recomandă pentru a contracara terorismul și corupția în Nigeria, iar în acest sens, rezultatele alegerilor par a fi unele pozitive.

Rezultatul alegerilor nu m-a surprins, fiind clar că majoritatea populației era nemulțumită de situația țării. Piața de capital a Nigeriei a reacționat pozitiv la rezultate, imediat după anunțarea acestora, indicând că mulți investitori au acum speranța unor schimbări favorabile.

Nigeria are, în mod cert, o creștere “de poveștiț, dar s-a și confruntat cu o sumedenie de provocări, în perioada recentă. Una dintre cele mai mari provocări va fi scăderea prețului petrolului, ceea ce aduce cu sine faptul că guvernul va găsi cu greu fonduri dedicate dezvoltării și, astfel, trebuie să se orienteze spre noi surse de venit. Ideal ar fi ca această situație să ducă la adoptarea unor reforme necesare și o luptă anticorupție susținută. (Anul trecut, șeful băncii centrale remarca lipsa a 20mld $ din conturile fondului de petrol). Deși micșorarea prețurilor vor avea un impact advers asupra situației fiscal și ale rezervelor externe ale Nigeriei, datoria publică a Nigeriei era de doar 13% din PIB. Reducerea cheltuielilor, coroborată cu îmbunătățirea colectării impozitelor în 2015 ar trebui să prevină potențiale probleme de finanțare ale guvernului, în acest an. Deși important economiei – reprezentând cea mai mare parte a venitul guvernamental – sectorul de petrol și gaze nu reprezintă mai mult de 15% din PIB. Cu toate acestea, scăderile prețului petrolului au forțat guvernul să reduca prognoza PIB pentru 2015 la 5.5% (de la 6.23% în 2014); creșterea PIB pare că va rămâne constantă și în 20153.

Nigeria este o țară importantă, iar o dată cu privatizarea și reformele guvernamentale, eu cred că e o bună șansă ca dezvoltarea să avanseze, chiar și dacă prețurile la petrol nu își revin dramatic. Există provocări semnificative în viitor, însă credem că sunt motive să fim optimiști și că este o perioadă propice pentru a investi în Nigeria – dacă suntem răbdători și selectivi. Suntem îndeosebi interesați de oportunitățile prezentate de piața de consum, cât și de servicii financiare, în afara prospectelor energetice. Anul trecut, sectorul financiar Nigerian a produs rezultate nesatisfăcătoare, pe fondul suspiciunilor create de suspendarea guvernatorului băncii centrale (după antemenționată sesizare a fondurilor lipsă), precum și ale diverselor evenimente nefavorabile din planul social. Nu credem că noul guvern se va interpune indepdenței băncii centrale. Noul guvernator al acesteia are o pregătire tehnică solidă. Mai mult, are experiență semnificativă în cadrul băncii centrale. Credem că măsurile recente, de restrângere a fondurilor, sunt temporare și au ca unic rol reglarea inflației. De asemenea, suntem de părere că acestea nu contrazic planurile și prognozele pe termen lung, din domeniul bancar – nigerienii sunt slab reprezentați din punct de vedere bancar, prin comparație cu alte piețe emergente sau dezvoltate, iar băncile locale vor fi primele beneficiare ale creșterii economice pe termen-lung.

Argumentele fundamentale datorită cărora noi suntem optimiști cu privire la Nigeria sunt următoarele:

  • Nigeria are una dintre cele mai rapid dezvoltate economii din lume, cu PIB crescând la rate de peste 6%, anual, din 2003.
  • Cu o populație de mai bine de 170mil locuitori, Nigeria este țara africană cu cea mai numeroasa populație și una dintre cele mai numeroase 10 țări din lume. În plus, populația este relativ tânără, cu o medie per cap de locuitor, de puțin peste 18 ani.
  • Este important să reținem că Nigeria exporta mai mult de 100 servicii non-petroliere, cât și o gamă largă de produse, către țări din întreaga lume. Deși domeniul petrolieri rămâne exportul dominant, putem observa multe oportunități cu real potențial, ân afara sectorului energetic.

Credem că eforturile către privatizare și investiții în domenii ca mineritul, agricultură, finanțe și fabricație, pentru a diversifica dependența țării de sectorul energetic pot fi roditoare pe termen lung. Nigeria beneficiază de o gamă extinsă de potențiale motoare de creștere – spre exemplu, multă lume în afara Africii poate nu știe că industria de film nigeriană, “Nollywood”, generează aproape 600mil $ pe an și angrenează mai mult de un milion de oameni. Deși scăderea prețurilor petrolului pot testa economia țării pe termen scurt, poate cea mai importantă provocare pe termen lung a Nigeriei este să dezvolte un govern orientat către dezvoltarea economică și utilizarea resurselor țării în vederea dezvoltării infrastructurii – drumuri, căi ferate, curent electric, canalizări, rețea de apă potabilă ș.a.m.d. Credem că asta ar furniza și solidifica o platform de creștere a noi întreprinderi și va creștere gradul de ocupare al forței de muncă.

Din perspectiva noastră, Nigeria încă rămâne printre cele mai atrăgătoare destinații ale investițiilor și suntem optimiști că noua sa conducere va pava drumul către un viitor mai luminos.

 

Comentariile, opiniile și analizele Dr. Mobius reprezintă viziunea sa personală și au scopuri strict informaționale și de interes general și nu ar trebui să fie considerate sfaturi individuale pentru investiții sau recomandări sau solicitări de a vinde, cumpăra sau deține o valoare mobiliară sau de a adopta o anumită strategie de investiții. Acestea nu constituie consiliere legală sau fiscală. Informația din acest material este redată conform datei postării și s-ar putea schimba fără anunț prealabil și nu se dorește a fi o analiză completă a fiecarui fapt material referitor la orice țară, regiune, piață sau investiție.

În pregătirea acestui material este posibil să se fi folosit date furnizate de terțe părți și Franklin Templeton Investments (“FTI”) nu a verificat, validat sau auditat aceste date în mod independent. FTI nu își asumă nicio răspundere pentru nicio pierdere rezultată ca urmare a utilizării acestor informații, iar folosirea comentariilor, opiniilor și analizelor din acest material este doar la latitudinea utilizatorului. Este posibil ca produsele, serviciile și informațiile să nu fie disponibile în toate jurisdicțiile și sunt oferite de afiliați FTI și/sau distribuitorii acestora după cum permit legile și reglementările locale. Vă rugăm să consultați propriul consilier pentru mai multe informații cu privire la disponibilitatea produselor și serviciilor în jurisdicția dvs. 

Care sunt riscurile?

Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, inclusiv fluctuații valutare, instabilitate economică si politică.  Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scazută și lipsa unor cadre legale, politice, sociale sau de afaceri stabilite, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Deoarece aceste cadre sunt, de obicei, chiar mai puţin dezvoltate în pieţele de frontieră, precum şi ca urmare a diverşilor factori care includ potenţialul crescut pentru o volatilitate extremă a prețurilor, lipsa de lichiditate, barierele în calea comerţului şi controlul schimbului valutar, riscurile asociate cu pieţele emergente sunt amplificate în pieţele de frontieră.

 

 

1. Sursă: Fondul Monetar Internațional, “IMF Executive Board Concludes 2014 Article IV Consultation with Nigeria,” comunicat de presă, martie 2015 (Cifrele se bazează pe datele din anul 2013).

2. Sursă: Banca Mondială, date pentru anul 2012; Fondul Monetar Internațional, date pentru 2014.

3. Sursă: Biroul Național de Statistică, Nigeria, ianuarie 2015. Nu există nicio certitudine că vreuna dintre estimările sau previziunile incluse în articol se vor îndeplini.

4. Sursă: Banca Mondială, Creșterea PIB (anual %), World Development Indicators.

5. Sursă: CIA World Factbook, estimări pentru anul 2014.

6. Sursă: Consiliul Nigerian de Promovare a Exporturilor.

7. Sursă: United Nations Africa Renewal, “Nigeria’s Film Industry: a Potential Gold Mine?”, mai 2013.

Categories: Perspective