Archive

Archive for martie, 2015

Oportunitățile în creștere din finanțele islamice

martie 11, 2015 Comments off

Sunt convins că există oportunități în produsele de investiții islamice, sau compatibile cu Legea Shariah, care să răspundă nevoilor celor 1,6 miliarde de cetățeni musulmani la nivel global. Am participat recent la o conferintă pe tema investițiilor islamice organizată de Franklin Templeton în Dubai, unde M.S. Sultanul Nazrin Muizzuddin Shah, Sultan al Perak Darul Ridzuan și Susținător Regal al Inițiativei Finanțelor Islamice a Malaeziei, a ținut discursul principal. Acesta a vorbit despre progresul înregistrat de finanțele islamice în ani recenți, precum și despre provocările care există în continuare. Cred că prezența la conferința noastră a unui membru distins și respectat al comunității financiare islamice ilustrează bine atât eforturile echipei noastre din Malaezia (un centru important pentru finanțele islamice) cât și cele ale întregii noastre organizații.

Prezența Susținătorului Regal pentru Inițiativa Finanțelor Islamice a Malaeziei la conferința noastră din Dubai nu a fost întâmplătoare, deoarece Malaezia și Dubai sunt printre cei mai vocali susținători ai finanțelor Shariah la nivel global. Ambele state au fost active în dezvoltarea structurilor instituționale care deschid calea pentru dezvoltarea internațională a produselor conforme cu Legea Shariah, inclusiv valorile mobliare Shariah și Sukuk, cunoscute și ca obligațiuni islamice. Autoritățile malaeziene, în mod special, au adoptat o atitudine proactivă în încurajarea dezvoltării unei game mai variate a produselor financiare conforme cu Shariah, iar Dubai este casa uneia dintre primele bănci islamice, înființată în 1975, și își propune să devină un centru global pentru finanțele islamice. Read more…

Categories: Perspective

Pledoarie contrariană pentru Brazilia

martie 4, 2015 Comments off

 

Mulți investitori din Brazilia, inclusive noi, au fost relativ frustrați în ultimii câțiva ani datorită lipsei creșterii și a progresului. Produsul interb brut (PIB) în Brazilia a crescut cu abia 0.2% în 2014 (estimări), departe de nivelul de 7.5% înregistrat în 20101. Cu toate acestea, credem că Brazilia deține toate elementele pentru a atinge rate de creștere mult mai mari, dacă există voință politică.

Împreună cu echipa mea am călătorit în Brazilia în luna februarie pentru a verifica pulsul mediului de afaceri și al economiei de acolo. Am avut de asemenea și sansa de a ne bucura de festivitățile Carnavalului după ce ne-am terminat munca, ceea ce ne-a permis să observăm și starea de spirit a celor de acolo. Îmi face plăcere să spun că, deși Brazilia mai are multe problem de rezolvat, sunt mai optimist acum cu privire la oportunitățile de investiții de acolo decât eram acum șase luni – și asta se datorează în parte faptului că toți ceilalți par să fie atât de pesimiști! După cum a spus odată regretatul Sir John Templeton, ”să cumperi când alții vând cu disperare și să vinzi când alții cumpără necesită cel mai mare curaj, și într-un final oferă cele mai mari recompense.” Ca investitori contrarieni, noi căutăm oportunități individuale în piețele emergente pe care alții probabil le evită, însă care noi credem că au potențial – inclusiv Brazilia. Read more…

Categories: Perspective