Home > Perspective > Nigeria: Un gigant african

Nigeria: Un gigant african

mai 12, 2014

Sunt un fan al piețelor de frontieră de ceva timp, în special când vine vorba de Africa, și mai ales când vine vorba de investițiile în Nigeria. Pe 7 – 9 mai, Abuja, Nigeria, a avut onoarea de a găzdui Forumul Economic Mondial pentru Africa, pe care Africa de Sud l-a găzduit în ultimii 17 din 23 de ani. Evenimentul a oferit o oportunitate pentru Nigeria să își prezinte potențialul economic și să întărească încrederea investitorilor. Din păcate, răpirea șocantă a unor eleve de către Boko Haram, probabil concepută pentru a incomoda guvernul în perioada Forumului, a evidențiat faptul că drumul Nigeriei spre dezvoltare nu va fi unul ușor. Gândurile mele cele mai bune sunt alături de familiile fetelor ca acestea să se întoarcă sănătoase.

Cred că nici măcar un act de terorism atât de hidos nu ar trebui să disloce Nigeria de pe drumul către o creștere economică viitoare. În pofida provocărilor sale, continuăm să vedem potențial în Nigeria din punct de vedere al investițiilor dintr-o serie de motive.

Deși nu este cea mai mare ţară din Africa din punct de vedere al suprafeței, Nigeria este un gigant african din perspectiva altor indicatori – şi, cu siguranţă, nu un gigant adormit. Nigeria are cea mai mare populaţie din Africa, de 174 milioane, în iulie 20131, şi a devenit recent cea mai mare economie de pe continent, furând primul loc de la Africa de Sud. Cum s-a întâmplat asta? Fără îndoială, economia Nigeriei a crescut într-un ritm rapid – printre cele mai rapide din Africa în ultimii ani. Creşterea PIB-ului Nigerian a fost de 6,3% în 2013 şi este previzionată să ajungă la 7,1% în acest an, în timp ce Africa de Sud a crescut cu un procent mai modest, de 1,9%, în 2013 şi se estimează că va înregistra un avans de 2,3% în 2014.2 Nigeria se mândreşte cu una dintre cele mai rapide economii nu numai din Africa, dar din întreaga lume, cu rate de creştere ale PIB-ului de peste 6% în fiecare an începând cu 2003.3

Unii spun că cifrele produsului intern brut (PIB) al Nigeriei au ascuns un secret; ipotezele privind starea economiei au fost ani de zile neactualizate întrucât datele privind PIB-ul Nigeriei au avut o bază neschimbată din 1990. În 2013, Biroul Naţional de Statistică al Nigeriei a anunţat intenţia de a schimba baza din 1990 în 2010 și au apărut sugestii că resetarea urma să contureze o imagine a unei economii mult mai mari decât se raportase anterior. Sectoarelor care abia existau în 1990 urma să li se acorde o pondere mai mare. La începutul lui aprilie 2014, noile cifre privind PIB-ul Nigeriei au fost publicate, iar noul PIB pentru 2013, de 509,9 miliarde dolari, a fost de aproximativ 1,9 ori mai mare decât estimarea anterioară.4

Desigur nu trebuie luate în calcul doar cifrele, deoarece există o serie de note importante de făcut. Africa de Sud are în continuare un PIB pe cap de locuitor mult peste cel al Nigeriei, iar piața sa de acțiuni are o capitalizare bursieră de peste două ori mai mare decât cea a Nigeriei. Fiind singura piață africană clasificată, în general, ca “emergentă” (vs “de frontieră” în restul continentului), credem că Africa de Sud este probabil să rămână pentru o perioadă principala destinație iniţială în Africa – și una de care vom rămâne extreme de interesați, de asemenea.

Cu toate acestea, indiferent de unde sunt privite lucrurile, credem că dezvoltarea Nigeriei are implicaţii majore pentru întregul continent. Nigeria ar putea deveni un exemplu pentru alte ţări şi ar putea acţiona ca un “motor de creștere” pentru restul Africii de sud. Desigur, Nigeria are multe probleme şi felul în care liderii săi vor rezolva aceste probleme va determina rapiditatea cu care țara va progresa. Cele mai importante, de exemplu, sunt serviciile publice de bază. Cea mai evidentă dintre acestea este energia electrică. Cele mai multe hoteluri şi afaceri necesită propriile generatoare electrice pe bază de benzină sau motorină, din cauză că nu se pot baza pe sistemul de stat de furnizare a energiei electrice. Eu și echipa mea am avut partea noastră de blocaje în lifturile din Nigeria din cauza penelor de curent, astfel încât știm din propria experiență cât de important este pentru o economie şi afacerile ei să se mențină lucrurile în mișcare. Credem că, dacă procesul de privatizare din Nigeria are succes, ar putea reprezenta o schimbare revoluţionară a țării.

Guvernul Nigeriei pare determinat să abordeze o serie de elemente importante care au frânat dezvoltarea economică în ultimele decenii. Resursele uriaşe de petrol şi gaze ale Nigeriei reprezintă unul dintre aceste elemente. Țara este un actor global în producția de petrol şi gaze, dar corupţia, ineficienţa şi furturile la scară largă au blocat creșterea producției, în timp ce preţurile subvenţionate pentru combustibili au distorsionat într-o asemenea măsură stimulii pentru rafinare şi marketing încât Nigeria este unul dintre cei mai mari importatori de produse petroliere rafinate din Africa. Din perspectiva noastră ca investitori, cea mai mare provocare pentru Nigeria este de a promova un guvern care să se concentreze pe dezvoltarea economică şi pe utilizarea resurselor ţării pentru a dezvolta infrastructura: drumuri, căi ferate, energie electrică, apă, canalizare şi aşa mai departe. Credem că aceasta ar constitui o platformă pentru dezvoltarea de noi întreprinderi şi ar conduce la crearea mai multor locuri de muncă.

Desigur, Nigeria are problemele sale, inclusiv tulburări sociale, corupţie şi intoleranţă religioasă. Inegalitatea socială a alimentat instabilitatea în toată lumea, dar noi credem că o problemă primară în Nigeria este reprezentată de lipsa serviciilor publice şi de o birocraţie care inhibă dezvoltarea. Cu telefonele mobile răspândite în întreaga ţară, nigerienii devin mai conştienţi de ineficienţa şi corupţia guvernului. Acest lucru a stârnit resentimente şi conflicte, care, din păcate, pot duce la genul de violență pe care am vazut-o răbufnind recent în Abuja. Deși e tragic ce se întâmplă, această transparență sporită poate, de asemenea, inspira schimbarea în bine, iar liderii Nigeriei par a fi înțeles mesajul. Tot tehnologia a permis oamenilor sătui de violenţă să se organizeze şi să protesteze pentru pace. Suntem plini de speranţă că ţara şi oamenii săi se pot reuni pentru a-și rezolva divergențele şi a avansa spre un viitor mai bun.

 

Căutând valori nigeriene

În opinia noastră, evaluările au fost majorate în unele zone din Nigeria şi în alte pieţe de frontieră care au atras mai mult interesul investitorilor. Cu toate acestea, găsim încă o mulţime de oportunităţi potenţiale nu numai în Nigeria, dar și în Coasta de Fildeş, Ghana, Kenya şi în alte pieţe de frontieră. Avem o politică selectivă de investiții în acțiuni şi petrecem foate mult timp analizând şi vizitând cât de multe companii e posibil pentru a determina ceea ce simţim că reprezintă adevărata valoare şi adevăratul potenţialul al lor, cu un orizont de timp îndepărtat în minte.

Din punctul de vedere al sectoarelor sau temelor, companiile orientate spre consumatori din Nigeria (şi alte zone ale Africii) sunt cele mai interesante pentru noi chiar acum, având în vedere că veniturile totale pe cap de locuitor au crescut şi potenţialul de creştere pare a fi destul de bun nu numai în Nigeria, dar și în alte locuri din Africa. Ne-am axat pe orice are legătură cu bunurile de larg consum și serviciile, inclusiv serviciile bancare adresate nevoilor de consum. M-a frapat o întâmplare în timp ce intervievam un manager al unei companii de băuturi răcoritoare din Nigeria. Când l-am întrebat care era principalul său competitor mi-a  spus: “Concurenții mei cei mai mari nu sunt celelalte companii de băuturi răcoritoare, ci companiile de telefonie mobilă, pentru că atunci când un client are nişte bani în plus, trebuie să decidă dacă să cumpere o sticlă din băutura mea răcoritoare sau mai mult timp pe telefonul mobil!”

Sper că ştirile pozitive din jurul situației economice a Nigeriei și semnalul pozitiv primit ca gazdă a Forumului Economic Mondial pentru Africa de anul acesta vor contribui la impulsionarea unor schimbări pozitive suplimentare şi la progresul mișcării pentru pace în această țară. Ca investitor, cred că este rolul meu să rămân optimist în privinţa ţărilor şi companiilor în care investesc şi cred că alți investitori pe piețele emergente şi de frontieră ar da dovadă de indolență dacă ar ignora potenţialul pe care îl vedem în gigantul din Africa, Nigeria.

Citiți mai multe despre Nigeria în blogul meu anterior, “Note de la frontiera nigeriană”

 

 

Comentariile, opiniile și analizele Dr. Mobius au scopuri strict informaționale și nu ar trebui să fie considerate sfaturi individuale pentru investiții sau recomandări de a investi în orice valoare mobiliară sau de a adopta o anumită strategie de investiții. Datorită faptului că piețele și condițiile economice sunt supuse schimbărilor rapide, comentariile, opiniile și analizele sunt redate conform datei postării și s-ar putea schimba fără anunț prealabil. Acest material nu se dorește a fi o analiză completă a fiecarui fapt material referitor la orice țară, regiune, piață, industrie, investiție sau strategie.

Informații legale importante

Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, inclusiv fluctuații valutare, instabilitate economică si evoluții politice. Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scazută și lipsa unor cadre legale, politice, sociale sau de afaceri stabilite, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Deoarece aceste cadre sunt, de obicei, chiar mai puţin dezvoltate în pieţele de frontieră, precum şi ca urmare a diverşilor factori care includ potenţialul crescut pentru o volatilitate extremă a prețurilor, lipsa de lichiditate, barierele în calea comerţului şi controlul schimbului valutar, riscurile asociate cu pieţele emergente sunt amplificate în pieţele de frontieră. Preţurile acțiunilor fluctuează, uneori rapid şi dramatic, ca urmare a unor factori care afectează companiile individuale, anumite industrii sau sectoare sau condiţiile generale de piaţă.

 


1. Sursa: The World Factbook. Washington, DC: Central Intelligence Agency, 2014.

2. Sursa: World Economic Outlook Database, aprilie 2014. © by International Monetary Fund.

3. Sursa: The World Bank, GDP Growth (annual %), World Development Indicators.

4. Sursa: World Economic Outlook Database, aprilie 2014. © by International Monetary Fund.

 

Categories: Perspective