Home > History > In amintirea lui Sir John Templeton

In amintirea lui Sir John Templeton

noiembrie 29, 2012

Data de 29 noiembrie marcheaza aniversarea a 100 de ani de la nasterea lui Sir John Templeton, cel care a contribuit la conturarea carierei mele de manager de portofoliu si pe care il admir foarte mult ca persoana. L-am intalnit prima data pe Sir John cu mai mult de trei decenii in urma, in perioada in care eram analist pentru un broker cu sediul in Hong Kong. Am calatorit de cateva ori la Nassau pentru a face prezentari pentru echipele de portofoliu ale Templeton, si astfel Sir John Templeton si cu mine ne-am cunoscut prima data.

Intr-o zi, Sir John mi-a propus sa administrez un nou grup pe pietele emergente, ale carui baze le punea atunci si despre care era foarte entuziasmat. Bineinteles ca am profitat de aceasta oportunitate. Era o ocazie extraordinara sa fac lucruri la nivel global si nu sa ma concentrez doar asupra Taiwan-ului (unde am condus prima companie de management de investitii a tarii din acea perioada) si nu erau multi manageri de portofoliu – sau poate niciunul –care sa se concentreze asupra pietelor emergente globale. Asadar, era o oportunitatea extraordinara! Anul acesta este cea de-a 25-a aniversare a ceea ce se numeste acum Templeton Emerging Markets Group. Pietele s-au schimbat cu siguranta foarte mult de atunci, dar filozofia noastra investionala de baza ramane fidela abordarii perene a lui Sir John.

Unul dintre lucrurile pe care le-am considerat foarte interesante la Sir John a fost faptul ca, desi era un om bogat, traia si muncea ca un om simplu. Nu cheltuia multi bani, mai mult decat atat, detesta risipa. De exemplu, decat sa arunce caietele pe care nota dupa ce le termina, le taia si folosea partea opusa, nescrisa, in loc sa cumpere altele noi. Gandea “verde” inainte ca fenomenul reciclarii sa ia amploare!

Sir John economisea si in ceea ce priveste spatiul biroului. Cand am inceput sa lucrez cu el, biroul Templeton era localizat in mansarda unui mic centru comercial din Nassau. Imi amintesc ca atunci cand niste investitori japonezi au venit sa se intalneasca cu Sir John, au ramas socati de faptul ca, desi gestiona sume mari de bani, el lucra intr-un birou atat de modest.

Aceasta abilitate se reflecta, de asemenea, in modul in care Sir John lucra. Citea si studia in mod constant pentru a lua cele mai informate decizii.

Am invatat multe lucruri de la Sir John, dar cred ca cel mai important este modestia. Intotdeauna spunea ca trebuie sa fim umili, pentru ca fara umilinta nu vom fi capabili sa invatam si sa ne adaptam la mediile aflate in schimbare. Iar el nu doar a vorbit despre aceste lucruri, ci a fost el insusi un exemplu. Aceasta este ceva ce incerc si eu sa integrez in viata mea.

Filmul de mai jos este pentru aprecierea vietii lui Sir John si a influentei pe care el inca o exercita asupra perspectivei si asupra angajatilor Franklin Templeton Investments. Vizionare placuta!

Categories: History