Home > History > China Partea I – Planuri de viitor

China Partea I – Planuri de viitor

aprilie 4, 2011

Oficialii chinezi sunt preocupaţi de evoluţiile viitoare din ţara lor. Ca urmare a deficitului forţei de muncă şi a creşterilor salariile în sectorul de producţie care presupune o muncă intensă, unii manageri îşi transferă o parte a producţiei din China în ţări cu costuri mai mici, cum ar fi Vietnam. Aceasta, desigur, ridică problema şomajului în domeniul exportului care, combinată cu inflaţia, ar putea duce la tulburări sociale şi pe piaţa muncii dacă nu este bine gestionată. Un aspect pozitiv este faptul că guvernul chinez este conştient de existenţa acestor probleme şi abordează multe dintre ele în noul Plan Cincinal.

Cel de-al 12-lea Plan Cincinal al Chinei adoptat în  martie 2011 include un program de trecere de la dependenţa de exporturi ieftine spre un consum intern mai ridicat. Acest lucru va ajuta, sperăm, la corectarea dezechilibrelor comerciale care s-au dezvoltat şi care reprezintă o preocupare pentru comunitatea globală deşi China domină în prezent multe sectoare ale bunurilor de larg consum şi din ce în ce mai mult în domeniul produselor tehnice încât un renminbi mai puternic ar putea duce la dezechilibre comerciale chiar şi mai mari, cel puţin pe termen scurt, din moment ce cumpăratorii nu mai au surse de aprovizionare. Planul prevede îmbunătăţiri în 12 domenii: (1) creşterea serviciilor, cum ar fi asigurările, sectorul bancar, comerţul cu amănuntul, etc.; (2) îmbunătăţirea industriilor cu accent pe valoarea adăugată; (3) încurajarea inovării locale; (4) dependenţă mai redusă de cererea şi politicile globale; (5) reducerea divergenţelor comerciale prin creşterea importurilor; (6) reducerea ponderii investiţiilor în activele fixe guvernamentale; (7) atenţie sporită acordată mediului pentru a evita alte degradării ale mediului; (8) îmbunătăţirea eficienţei energetice limitând astfel necesarul de energie; (9) asigurarea unei mai bune distribuţii a bunăstării din creşterea economică viitoare; (10) prevenirea problemelor pe piaţa muncii prin abordarea drepturilor lucrătorilor şi o mai bună reprezentare sindicală; (11) asigurarea că plângerile cetăţenilor cu privire la locuinţe, asistenţă medicală, educaţie şi alte domenii sunt luate în considerare şi (12) reducerea diferenţelor regionale.

Fără a se concentra exclusiv pe creştere, se pare că acest nou plan de dezvoltare va avea în vedere mai degrabă dezvoltarea cu accent pe o “societate armonioasă”. Pentru a realiza această tranziţie în China, mulţi economişti consideră că guvernul va trebui să se bazeze mai mult pe capitalul privat şi pe forţele pieţei. Acest lucru va duce, în cele din urmă, la o relaxare a controalelor guvernului asupra întreprinderilor masive deţinute de stat, astfel încât acestea să se poată extinde la nivel internaţional. Cu alte cuvinte, guvernul trebuie să se bazeze mai puţin pe alocarea resurselor şi să permită consumatorilor să stabilească aceste alocări. Acest lucru înseamnă că guvernul trebuie să se concentreze pe infrastructură, dezvoltarea capitalului uman, facilităţi mai bune de învăţământ, servicii sociale şi sănătate.

Guvernul chinez s-a îndreptat în această direcţie încă de când Deng Xiaoping a redeschis China către lume şi a introdus o serie de reforme economice. Sectorul deţinut de stat a scăzut de la 78% din rezultatul general al producţiei industriale în 1978 la o valoare estimată de 30% în 2009. [1] Cu toate acestea guvernul încă exercită un grad ridicat de control asupra anumitor sectoare, cum ar fi preţul energiei şi a cerealelor şi stabilirea salariilor în stat şi în multe companii cotate la bursă controlate de guvern. Noul Plan solicită adaptarea preţurilor la cerinţele pieţei, o liberalizare a ratelor dobânzilor şi o reducere suplimentară a întreprinderilor deţinute de stat.

China a devenit cea mai mare piaţă de automobile, cu vânzări anuale de 18 milioane comparativ cu 13 milioane[2] în SUA.

S-a sesizat o utilizare tot mai mare de carduri de credit, creşterea salariilor minime locale în cele mai multe provincii şi creşterea plăţilor dividendelor către acţionarii companiilor deţinute de stat. Guvernul vrea să pună mai mulţi bani în mâinile consumatorilor prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, astfel încât aceştia să obţină mai mult profit din economii, reducând taxele pe venit şi  extinzând creditul de consum. În plus, guvernul construieşte tot mai multe locuinţe accesibile şi creşte cheltuielile sociale, astfel încât consumatorii să nu trebuiască să facă atâtea economii pentru  educaţie, asistenţă medicală şi pensie. Având în vedere că numărul actual de chinezi din clasa cu venituri medii este de 157 milioane [3], aproximativ jumătate din populaţia SUA, există suficient spaţiu pentru expansiune în sectorul consumului.

Au apărut întrebări din partea investitorilor nedumeriţi de slaba performanţă a pieţei de capital din China în trecut,  în ciuda perspectivele pozitive pe termen lung. Un factor-cheie pe care aş dori să îl subliniez este că, în calitate de investitori de capital, ne orientăm atenţia spre acţiunile individuale, mai degrabă decât spre piaţă ca un întreg. Există o diferenţă semnificativă între ceea ce se întâmplă pe piaţa internă a acţiunilor din China şi pe piaţa acţiunilor H din  Hong Kong, locul unde cumpărăm şi deţinem acţiuni. Cota de piaţă A este, în general, închisă pentru investitorii străini, renminbi nu este convertibil pe această piaţă, structura costurilor de capital şi lipsa sistematică a bunuri de capital, toate acestea duc la o mai mare volatilitate. În plus, slaba performanţă a pieţei de capital A chineze mai largi de anul trecut, a fost rezultatul afluxului de oferte publice iniţiale, care a dus la o revenire puternică pe continent, absorbind o cantitate semnificativă de lichidităţi din stocurile listate la companii noi evaluate mai bine. Ne vom concentra atenţia, în continuare, asupra acţiunilor H,. aşa-numitele “red-chips” listate în Hong Kong, unde găsim cele mai interesante oportunităţi. Cel mai important aspect este că pieţele trec prin cicluri şi investiţii, iar piaţa chineză nu face excepţie. Aceasta subliniază importanţa răbdării şi considerăm că orice investitor serios ar trebui să aibă un orizont de investiţii pe cel puţin cinci ani.


[1] Sursa: ©2009 OECD, State Owned Enterprises in China: Reviewing The Evidence , din ianuarie 2009.

[2] Sursa: China Association of Automobile Manufacturers (CAAM), din ianuarie 21, 2011.

[3] Sursa: ©2010 OECD, The Emerging Middle Class in Developing Countries din ianuarie 2010.

Categories: History