Home > History > Egipt

Egipt

februarie 7, 2011

Context: Începând de marţi, 25 ianuarie 2010, proteste pe scară largă au loc în Egipt. Declanşate de protestele în Tunisia, cunoscute acum sub numele de “Revoluţia de Iasomie,” demonstraţiile din Egipt s-au concentrat iniţial pe alegerile parlamentare percepute ca incorecte din noiembrie 2010, care, ulterior s-au extins rapid ca dimensiune şi amploare, mulţi protestatari cerând demisia Preşedintelui Hosni Mubarak şi o schimbare completă a regimului Partidului Naţional Democrat (PND). În timp ce în ansamblu demonstraţiile au fost paşnice, acestea au devenit recent turbulente, cu unele incidente violente, cum a fost incendierea sediului partidului PND şi, mai recent, ciocnirile dintre protestatari şi susţinătorii  guvernului actual. Desfăşurarea armatei a restaurat iniţial securitatea, deoarece armata este apreciată şi respectată de majoritatea egiptenilor. Ceea ce este important este că armata a refuzat pana acum să deschidă focul împotriva protestatarilor şi  a reuşit, totuşi, să protejeze activele politice cheie.

Răspunsul Guvernului: Ca răspuns la proteste, week-endul trecut preşedintele Mubarak a dizolvat cabinetul şi a făcut două numiri notabile – Ahmed Shafiq ca prim-ministru şi Omar Suleiman ca vicepreşedinte. Dl Shafiq, fost ministru al aviaţiei civile şi fost şef al forţelor aeriene, este respectat de către elita egipteană, chiar şi în rândul opoziţiei politice. Este privit ca un moderat cu influenţă în mediul de afaceri, având o carieră militară, şi fiind apreciat pentru redresarea EgyptAir. Dl Suleiman, fost şef al serviciilor de informaţii militare, a condus eforturile Egiptului pentru a asigura acordul de pace israeliano-palestinian şi a mediat o reconciliere inter-palestiniană.

Nominalizarea domnului Suleiman ca vice-preşedinte reprezintă un prim pas făcut de către dl. Mubarak spre a pune bazele unui plan de succesiune pentru cei 30 de ani de guvernare prezidenţială. Numirile nu sunt văzute numai ca un prim pas în procesul de încetare a preşedinţiei d-lui Mubarak, ci şi ca un semnal de schimbare spre un sistem politic mai liberal. Dl. Mubarak a subliniat, de asemenea, nevoia unei reforme politice şi a promis că noul său guvern va controla inflaţia, va menţine subvenţiile, va combate corupţia şi va crea locuri de muncă. Între timp, purtătorul de cuvânt al parlamentului egiptean a declarat că se va lansa o anchetă în ceea ce priveşte legalitatea alegerilor parlamentare din noiembrie anul trecut.

Reacţia protestatarilor şi a comunităţii internaţionale: Declaraţiile d-lui Mubarak au fost departe de aşteptările protestatarilor care au văzut numirile lui ca un gest formal şi ca o schimbare de decor, mai degrabă decât o schimbare de regim. Protestatarii par să dorească să-şi aleagă liderul lor, şi e puţin probabil că vor accepta un aliat apropiat al preşedintelui, numit de către preşedinte. Tot mai mult, alţi lideri internaţionali au făcut presiuni asupra Egiptului să anunţe alegerile prezidenţialele programate pentru septembrie 2011 şi ca dl. Mubarak să nu încerce să obţină un alt mandat – această din urmă concesie a fost făcută de către dl. Mubarak marţi, 1 februarie. Acestea fiind spuse, rolul d-lui Mubarak de a conduce ţara printr-o tranziţie ordonată a puterii rămâne vital, dar nesigur.

Rezultate posibile: Evoluţiile politice din Egipt au ajuns într-un punct crucial care ar putea duce la modificări substanţiale în peisajul politic. În cazul în care dl. Suleiman ar prelua puterea şi ar dori să fie acceptat de către majoritatea poporului egiptean, ar trebui să se plaseze ca lider al cabinetului de tranziţie şi ar putea fi necesar să se distanţeze de dl. Mubarak şi de vechiul regim. Înainte de viitoarele alegeri din septembrie 2011, probabil, va trebui să aibă loc schimbări ale Constituţiei, pentru a permite membrilor non-PND să candideze la alegerile prezidenţiale, urmate de o dizolvare a parlamentului. În plus, am putea vedea ample măsuri suplimentare luate pentru a încerca o consolidare a instituţiilor economice şi politice.

Din moment ce protestatarii nu par a fi uniţi sub un singur lider sau o agendă comună, credem că este foarte puţin probabil ca escaladarea protestelor pe scară largă să culmineze cu înlocuirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui de către un guvern militar interimar. De asemenea, credem că este extrem de puţin probabil ca demonstraţiile să  ajungă într-un impas violent între protestatari şi armată, având în vedere respectul dintotdeauna al egiptenilor faţă de armată. În timp ce demonstraţiile şi volatilitatea pot continua pe termen scurt, credem că egiptenii îşi dau seama că schimbarea va veni şi credem că sunt dispuşi să contribuie la o schimbare de durată, mai degrabă decât să rişte o lipsă totală de securitate pe termen scurt.

Impactul asupra pieţelor şi investiţiilor noastre: Pieţele de capital din Egipt s-au închis în 30 ianuarie şi cele din Orientul Mijlociu / Africa de Nord (MENA) au scăzut substanţial între 25 ianuarie şi 1 februarie, în timp ce sentimentul în rândul unor investitori a devenit negativ pe fondul incertitudinii politice. Alţi investitori au căutat o oportunitate de a cumpăra acţiuni la preţuri scăzute. Consecinţele geopolitice ale acestei tulburări sunt multe, nu numai pentru Egipt, ci, probabil, pentru restul lumii şi pentru cea mai mare parte va fi, probabil, pozitiv, deoarece reforma politică a fost de mult timp aşteptată în regiune.

Vom continua să monitorizăm situaţia cu atenţie, cu actualizări regulate de la analiştii noştri din teren şi vom examina oportunităţile pe măsură ce acestea apar.

Categories: History