Home > History > Coborârea într-un puţ minier în stepele din Kazahstan

Coborârea într-un puţ minier în stepele din Kazahstan

ianuarie 29, 2011

Un an nou fericit, dragi cititori! Mi-ar plăcea să încep acest an prin a vă relata o altă aventură din calătoriile mele în căutarea  oportunităţilor de investiţii: coborârea într-un puţ de mină în mijlocul stepelor din Kazahstan.

Kazahstan  devine din ce în ce mai important ca destinaţie de investiţii. Ţara deţine resurse naturale bogate, cum sunt petrolul, gazele naturale, cuprul, uraniul şi multe alte minereuri. Drept consecinţă a miliardelor de dolari investiţi în ţară pentru dezvoltarea acestor resurse, suntem de părere că Kazahstan s-a transformat în motorul economic pentru Asia Centrală. Am investit atât în sectoarele  petroliere  cât şi  miniere din Kazahstan, iar obiectivul acestei vizite a fost de a privi mai îndeaproape sectorul minier. Preţurile câtorva produse, inclusiv al metalelor precum paladiul, platina, cuprul, aurul şi argintul, au crescut dramatic în 2010, iar acest aspect a avantajat companiile Kazahe de extracţie metaliferă şi minieră.

Deşi cuvântul „Kazah” este derivat dintr-un vechi termen turc însemnând „independent” sau „un spirit liber”, ţara a cunoscut o istorie tumultuoasă. Mongolii au invadat la începutul secolului al XIII-lea, urmaţi de ruşi în anii 1730, în aşa-numitul „Mare Joc” cu Imperiul Britanic. După Revoluţia Rusă din 1917, ţara a devenit Republica Socialistă Sovietică Kazahă şi parte a URSS. Ulterior, sub guvernarea lui Hruşciov, zona a cunoscut o imigrare rusă masivă pe durata Campaniei de desţelenire a pământurilor virgine. În cele din urmă, în 1991, şi-a declarat independenţa, ultima dintre republicile sovietice care a făcut acest lucru. În prezent, guvernul este condus de Nursultan Nazarbayev, în vârstă de 70 de ani, care este conducător de la declararea independenţei şi căruia i s-au acordat puteri şi privilegii pe viaţă.

Când am aterizat pe aeroportul Almaty, ideile mele preconcepute despre Kazahstan au fost rapid provocate la zărirea unei reclame cu o ospătăriţă sumar îmbrăcată, într-o revistă din aeroport. „Dar asta e o ţară musulmană!”, mi-am spus. Nu în totalitate. Două treimi din populaţie este musulmană, dar există o toleranţă şi o libertate religioasă considerabile, neîndoielnice în numeroasele biserici ortodoxe ruseşti pe care le-am văzut în timp ce pătrundeam în oraş. Ulterior separării de Uniunea Sovietică în 1991, libertatea religioasă a fost susţinută şi sute de moschei, biserici, sinagogi şi alte structuri religioase au fost construite în doar câţiva ani.

Consumerismul şi bunăstarea în creştere mi-au fost evidente în Almaty, cel mai mare oraş din Kazahstan, pe măsură ce priveam schiori coborând rapid pe o coastă de munte tronând deasupra oraşului, apoi un stadion nou construit pentru Jocurile Asiatice din 2011. La un mega-mall, am văzut magazine pe care le găsim în toate centrele comerciale de peste tot în lume, în vreme ce un concurs oarecum dezordonat de rap/ breakdance pentru tinerii Kazahi se desfăşura în zona de restaurante şi fast food-uri. Cu toate acestea, încă mai este destul de lucru la îmbunătăţirea standardelor generale de trai.

Ziua următoare am zburat 1 oră şi jumătate (e o ţară mare!) către sediul unei corporaţii miniere şi şantierul său minier. Mai mult de jumătate din populaţia zonei urbane a acestui oraş este reprezentată de Kazahi, iar restul populaţiei sunt aproximativ 30% de etnie rusă şi grupuri de ucraineni, germani, ceceni şi coreeni, ceea ce ne dă o oglindire a strămutărilor de populaţie care au avut loc în epoca sovietică. Oraşul ni s-a părut întrucâtva ameninţător la început, dar consideraţia gazdelor noastre ne-a îndepărtat rapid grijile.

La una dintre cele patru mine din zonă ale companiei, ni s-a prezentat un raport cuprinzător de siguranţă de către un inginer entuziast responsabil cu protecţia. Mineritul poate fi o meserie foarte periculoasă, după cum am văzut deja din transmisiile eliberării dramatice a minerilor chilieni, în ultima parte a anului 2010. Astfel de relatări ne prezintă riscurile imense implicate în operaţiunile de minerit. Îmbrăcaţi în echipamente miniere cu tuburi de oxigen, cu măşti şi căşti de protecţie cu lanterne electrice, am coborât 140 de metri adâncime sub pământ într-un lift de oţel. După ce am trecut de câteva uşi de fier, am urcat într-un ATV cu motor diesel şi am parcurs 3 kilometri prin tunele iluminate până la locul unui şantier de minerit.

Am fost surprins să aflu că, deşi această mină fusese creată în epoca sovietică, aici se utiliza echipament nu doar din Rusia, ci de peste tot din lume. O maşinărie finlandeză fora găuri în tavanul de aproximativ 5 metri înălţime şi introducea dopuri de beton pentru a preveni căderea pietrelor, în timp ce o altă maşină fora găuri în abatajul exploatării miniere care urmau să fie astupate cu explozivi pentru a îndepărta roca de minereu. Într-un alt loc, am văzut o maşină de încărcat uriaşă excavând rocă spartă care fusese aruncată în aer de la abatajul minei şi încărcând-o într-un cărucior culbutor de fabricaţie suedeză.

După ieşirea din mină, am mers către uzinele de concentrare şi de topit, unde minereul era spart şi apoi introdus în bazine de reactivi pentru extracţia metalului şi a altor minereuri. Acest şlam era apoi încărcat în rezervoare circulare de decantare în care concentratul plutea deasupra şi era extras, uscat, fluidizat în catozi şi apoi topit în lingouri. Am văzut grămezi de lingouri scânteietoare cu avize de expediere către China. Se pare că influenţa chineză este considerabilă: corporaţia primeşte miliarde de dolari ca finanţare de la o bancă chineză şi are o întreprindere mixtă cu o societate chineză pentru dezvoltarea unui alt proiect minier.

Călătoria a fost foarte utilă pentru înţelegerea sectorului minier important în Kazahstan. Deşi de data aceasta nu am vizitat fabuloasa nouă capitală a ţării, şi anume Astana, sper să am ocazia să merg acolo în curând.

Categories: History