Home > History > China: O interpretare de nivel mondial

China: O interpretare de nivel mondial

octombrie 5, 2010 Leave a comment Go to comments
Beijing Forbidden City, former imperial palace of the Qing Dynasty

Beijing “Oraşul interzis”, fostul palat imperial al dinastiei Qing

În august am participat la o conferinţă pentru clienţii Franklin Templeton în Vietnam şi am avut ocazia să întâlnesc un invitat special, Li Cunxin, autorul cărţii Ultimul Dansator al lui Mao (Mao’s Last Dancer). Li a crescut în China în timpul Revoluţiei Culturale, el şi familia sa fiind nevoiţi să îndure sărăcia şi greutăţile.  Li a avut norocul să fie selectat dintre mii de copii pentru a se alătura grupului de balet al soţiei lui Mao.  A fost nevoit să se supună unor antrenamente dure, dar a devenit conducător de dans şi a avut un succes fenomenal ca prim-dansator pe scena mondială. Acum trăieşte în Australia împreună cu soţia sa de origine australiană şi copiii lor. De când s-a retras din lumea dansului, Li a devenit broker de bursă şi speaker motivaţional internaţional.

Succesul lui Li reflectă ascensiunea economiei chineze la nivel mondial. Ţara a devenit recent cea de-a doua economie a lumii ca mărime şi îşi propune să depăşească SUA – în prezent cea mai mare economie mondială – până în anul 2030, dacă tendinţele de creştere se menţin la nivelul actual. [1]

Locuiesc în Hong Kong încă din anii 1960 şi, ca şi Li, am asistat la schimbările uriaşe din viaţa de zi cu zi a oamenilor din China. Astăzi, milioane de chinezi au frigider, maşină de spălat, telefon mobil şi alte aparate electronice în gospodăriile lor – de care nu se auzise în timpul Revoluţiei Culturale. Iar naţiunea de biciclişti s-a transformat într-una de proprietari înfocaţi de automobile, cu mai mult de 1,2 milioane de maşini vândute lunar în China, depăşind vânzările de maşini de pe piaţa  SUA. [2]

Cred în continuare că oportunităţile de investiţii şi perspectivele pe termen lung ale Chinei sunt excelente din mai multe motive. În opinia mea, succesul economic al Chinei se datorează într-adevăr poporului chinez: (1) Conducerea chineză este inteligentă, inventivă şi instruită, interesată de menţinerea creşterii economice şi asigurarea unui nivel mai bun de trai pentru toţi chinezii; (2) conducerea dispune de abilităţile organizatorice şi de politicile capabile să asigure în continuare cea mai mare creştere a produsului intern brut (PIB) dintre toate ţarile majore din lume; (3) China dispune de  resursele financiare pentru a prelua această sarcină gargantuelică posedând cele mai mari  rezerve valutare din lume; (4) China posedă unul dintre cele mai sănătoase sisteme bancare din lume, în care persoanele fizice au împrumuturi relativ mici şi (5) investiţiile în infrastructură continuă să se extindă, contribuind la competitivitatea viitoare.

With Li Cunxin, author of “Mao’s Last Dancer'

Cu Li Cunxin, autorul cărţii “Ultimul dansator al lui Mao”

În timp ce China sărbătoreşte formarea Republicii Populare Chineze (RPC), pe 1 octombrie, investitorii continuă să fie preocupaţi de “supraîncălzirea” anumitor sectoare economice, presiunile inflaţioniste în creştere şi  lărgirea decalajelor între diferitele categorii sociale. Nu cred că piaţa imobiliară chineză se află pe un teritoriu speculativ periculos dintr-un număr de motive pe care le-am discutat într-un blog anterior . Rezumând, piaţa imobiliară din China este profundă şi variată, gradul mediu de îndatorare al gospodăriilor este substanţial mai mic decât cel din Statele Unite, iar guvernul a acţionat rapid pentru a preveni bulele speculative. În ceea ce priveşte inflaţia, în timp ce preţurile de consum continuă să crească, ritmul de creştere al preţurilor de producţie înregistrează o dinamică de stabilizare, creşterea anuală a  indicelui preţurilor de productie ajungând la 4.3% in august comparativ cu o creştere anuală de 7.1% in luna mai. [3] Măsura recentă de mărire a flexibilităţii renminbi-ului , permiţând o apreciere uşoară, este un alt instrument pe care banca centrală îl poate utiliza pentru a controla inflaţia.

Adâncirea prăpăstiei dintre clasele sociale este o problemă socială comună multor ţări şi nu reprezintă un element caracteristic exclusiv Chinei. De exemplu, conform coeficientului GINI, care măsoară egalitatea veniturilor, China se află pe picior de egalitate cu Statele Unite [4] Guvernul chinez  încearcă să răsfrângă beneficiile economice către regiunile din afara coastei prin dezvoltarea oraşelor din interiorul ţării şi investind  în infrastructură.

Vor exista întotdeauna provocări pe drumul spre prosperitate, dar nimic nu pare de neînlăturat pentru poporul chinez, care este hotărât să ajute China să îşi recapete gloria de altădată şi locul său pe scena mondială.


[1] Sursa: Louis Kuijs, Lucrarea de cercetare a Băncii Mondiale nr. 9, din iunie 2009.

[2] Sursa: Asociaţia Producătorilor de Automobile din China, din 30 iunie 2010.

[3] Sursa: Reţeaua chineză de informaţii economice, din 31 august 2010.

[4] Sursa: Raport mondial CIA privind coeficientul GINI, CIA World Factbook, iulie 2009.



Categories: History
  1. No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>